Alexandru Rogojan

L-am cunoscut pe profesorul Rogojan ca student in anul universitar 1960-1961. Îi ascultam cu interes cursul de electronica industrială pe care ni-l preda. Am auzit atunci pentru prima dată la un curs elemente de programare a calculatoarelor, ceea ce a făcut pentru mine cursul si mai atractiv. Mai ales că lucram deja în timpul liber la MECIPT -1 şi ştiam mai mult decât alţi colegi despre ce este vorba. Parcă îl aud şi acum cum descria un scurt program în limbaj maşină: „ Ia pe A4 din memorie, adună cu …”.

Din 1962 am devenit oficial inginer cercetător la MECIPT. Relaţiile dânsului cu echipa MECIPT nu erau însă cele mai cordiale. Se gândea să construiască şi dânsul un calculator pe care l-a şi botezat CETA. În termenii de azi, relaţiile MECIPT – catedra prof. Rogojan ar putea fi descrise ca fiind de concurenţă. Cu toate acestea m beneficiat de atenția şi sprijinul dânsului şi chiar m-a solicitat imediat ce a fost nevoie să devin asistent şi apoi sef de lucrări in catedra.

Am beneficiat de conducerea dânsului la doctorat şi mi-am susţinut teza în 9 noiembrie 1972 cu tema „Contribuţii la executarea lanţurilor de programe în calculatoare numerice”, publicată ulterior în cartea „Optimizarea sistemelor de operare ale calculatoarelor numerice - Editura Facla 1974”. Susţinerea tezei mele a marcat şi un eveniment monden unic. Fiind deja plecat din Timişoara la acea dată, Wili Lowenfeld de la MECIPT s-a oferit să organizez un mic moment festiv la el acasă. A participat şi profesorul Rogojan ceea ce i-a mirat pe mulţi, fiind cunoscută adversitatea celor doi.

Am fost în fapt în toată perioada 1962-1969 o punte între cele 2 echipe, având sarcini de cercetare sau didactice în ambele părţi.

Tot în anul 1972 profesorul Rogojan a finalizat CETA, un calculator din generaţia a doua cu multe idei interesante, dar din păcate apărut cam târziu. La Bucureşti fabricam deja calculatorul din generaţia a treia Felix C-256 după licenţă franceză, iar la ITC se dezvoltau noile calculatoare surori ale lui Felix C-256, de data aceasta de concepţie românească Felix C-32 şi Felix C-512.

Profesorul Rogojan avea dreptul conform legilor de atunci să conducă doctorate fără a avea titlul de doctor, pe baza atestării titlului de profesor universitar. A avut însă dorinţa şi a perseverat să obţină şi titlul de doctor pe care l-a şi obţinut în 1973 cu o teză care se referea la calculatorul CETA . Am fost în comisia de doctorat, aşa că mă leagă de amintirea profesorului Rogojan şi un eveniment rar: am fost şi doctorand al dânsului şi membru apoi în comisia care i-a acordat titlul de doctor.

Plecat la Bucureşti, m-am întâlnit adesea în continuare cu profesorul Rogojan. Îmi amintesc chiar şi un eveniment nefericit. Venit la mine la ITC București cu un doctorand, acest doctorand care îl conducea cu autoturismul nu a fost atent la ieşirea din curte şi au fost accidentați de tramvaiul 5, care încă circula atunci pe Calea Floreasca. A stat în spital şi îmi povestea amuzat că după antibioticele administrate i-ai dispărut o serie de afecţiuni de care suferea de mult timp…

Din păcate şi spre regretul nostru al tuturor celor care l-am cunoscut o altă operaţie în vara anului 1984 i-a fost fatală.

Profesorul Rogojan a fost iniţiatorul înfiinţării primei unei secţii de calculatoare electronice în învăţământul ingineresc din România la Politehnica din Timişoara. A reuşit acum 45 ani în 1964. Am predat cursuri şi am avut lucrări de laborator cu prima promoţie care are în România pe diplome mențiunea „calculatoare numerice”. A fost în anul 1966.

Au urmat apoi de atunci zeci de alte promoţii. Azi Universitatea Politehnica din Timişoara are facultăți de profil electronic şi de automatizări şi calculatoare.

Inițiativa, meritul si perseverenţa de a crea prima specializare din tara de ingineri in calculatoare electronice cu primii absolvenți in anul 1966 îl înscrie definitoriu pe Alexandru Rogojan in galeria pionierilor calculatoarelor din Romania.

Am gasit o fotografie de la sustinerea tezei mele de doctorat in 9 noiembrie 1972. De la dreapta la stanga Alexandru Rogojan, Mircea Petrescu, Ioan Novac, Iosif Kaufmann, Vasile Pop

Wili Loewenfeld - primul pionier al calculatoarelor care nu mai este printre noi

Wili Loewenfeld a fost fără îndoială sufletul MECIPT. Nu putem nega meritele lui Iosif Kaufmann ca un creier al MECIPT, dar fără Wili cu siguranță calculatorul nu ar fi apărut.
De o vitalitate ieșită din comun, cu o perseverență pe care întotdeauna am luat-o ca model fără să reușesc, Loewenfeld a reușit să coordoneze resursele puține care erau pentru finalizarea proiectului într-o manieră pe care mulți manageri de proiect de azi ar putea să-l invidieze.
Odată definit obiectivul el era gata să-l atingă. Se spunea despre el că dat afară pe ușă, intra pe fereastră și invers. Așa a și reușit, de exemplu să aducă în perioada de lipsuri de atunci cele mai multe dintre componentele necesare construirii MECIPT-1.

Îmi amintesc cum prin 1962 povestea că în una din intreprinderile bucureștene, un șef de secție, aflând că este din Timișoara l-a înjurat pe un alt timișorean care obținuse din magazie lămpi cu neon ce-i asigurau producția pe jumătate de lună. ”Eu eram acela”, a adăugat cu o anumită mândrie în glas.

A fost la standardele de azi și un excelent manager de resurse umane. Știa totul despre fiecare membru al echipei, a ajutat pe fiecare cand a fost necesar, căuta noi candidați. Eram în anul IV de studii cand m-a oprit pe coridor, eu nu-l cunoșteam decât din vedere, și m-a invitat să lucrez cu dânsul și Iosif Kaufmann la proiectul MECIPT-1. Știa multe despre mine și a ghicit că nu-l voi refuza.

Și el și Kaufmann erau evrei, la MECIPT mai era un tehnician neamț și un muncitor român. Eu eram român și niciodată nu am perceput că ar exista vreo delimitare în echipă pe criterii etnice. Mai târziu, echipa MECIPT a crescut și multietnismul era mai pregnant: români, evrei, nemți, unguri. Nimeni nu a simțit vreo urmă de discriminare vreodată și meritul este fără îndoială în primul rând a lui Wili.
Personal, nu numai că rapid m-a acceptat în triumviratul catre conducea centrul Loewenfeld-Kaufmann-Baltac, și m-a ajutat mult în acei ani, dar a dat semne de o adevărată prietenie. Unul dintre acestea a fost ca după susținerea doctoratului meu să-și pună casa la dispoziție pentru o petrecere festivă pe care a și organizat-o. Mai mult chiar și-a călcat pe inimă și mi-a sugerat să-l invit și pe conducătorul științific, profesorul Alexandru Rogojan, un cunoscut opozant al dânsului și al MECIPT. Îmi amintesc cum se mira Mircea Petrescu, profesorul de la Politehnica din București, membru în comisie.

La MECIPT, Wili era gata să spună o glumă, dar și să te îndemne să-ți termini treaba. Avea un mod specific pentru aceasta și îl caracterizam în glumă : ”Facem, facem, faceți!”.

Obosit de lupta cu diverși adversari avea o exprimare plastică despre proiecte: ”Știți câte poziții există în raport cu o căruță care urcă la deal? Trei! Prima: Să tragi alături de boi să urci căruța la deal, A doua: Să stai în căruță, A treia: Să stai pe margine și să pui bețe în roate.

În urma unei discuții cu un prorector care l-a acuzat că nu a făcut un calculator, de vreme ce aflase de la cineva dintre cei cu ”bețele de pus în roată”, că tamburul de memorie era importat, Wili a făcut un spasm cerebral și s-a recuperat cu greu în spital.
Judecând din nou după standardele de azi, Wili a fost și un excelent director de marketing. Folosea frecvent telefonul de pe consola MECIPT, accentuând că vorbește de la MECIPT, pentru a găsi un nou colaborator, o nouă aplicație a calculatorului, mare noutate a acelor vremuri.
Era adesea nedreptăţit de comparaţia cu Iosif Kaufmann, considerat creier al calculatorului, iar el numai un fel de administrator. Îmi amintesc o scenă în care cu tonuri foarte înalte ale vocii îi explica prin 1963 unui coleg Dan F. că el Wili are diplomă de merit şi este şi cadru universitar. Colegul, imprudent, călătorise în tren cu un prieten şi i-a povestit unde lucrează mai nou și că de fapt Kaufmann este baza. Numai că în compartiment era şi un prieten al lui Wili....
Drumurile ni s-au despărţit după 8 ani. Eu am fost numit şef al filialei Institutului de calcul la Timişoara, unde am trecut cu cea mai mare parte dintre angajaţii MECIPT, Wili a fost numit director al Centrului de calcul teritorial. A muncit mult şi pentru crearea acestui centru. Semnificativ a fost şi că a iubit în continuare şi Filiala ITC. Când în 1989 am fost mutat la Bucureşti ca director ştiinţific al institutului am semnat împreună un document prin care ne angajam să sprijinim ... filiala.
Lipsit de sfaturile lui Kaufmann şi cu toată modestia şi ale mele, a comis unele greşeli mărunte. Pentru că nu a completat la zi foile de parcurs ale autoturismului de serviciu a fost destituit de conducerea din Bucureşti. Jignit, s-a retras la Politehnică şi după un an a plecat definitiv în SUA.
L-am revăzut prin anul 1992. Trupul îi era slăbit, dar mintea-i era excelentă.
Preşedintele României i-a acordat în 2003 Ordinul Steaua României în grad de cavaler. Birocraţia a fost mai puternică decât rezistenţa lui. Nu a mai apucat să primească la ambasadă decoraţia.
A decedat în anul 2006 într-o clinică din America. A fost primul dintre pionierii autentici ai calculatoarelor din România care ne părăsește.

MECIPT - primii ani

MECIPT este un nume propriu creat ca un acronim de la "Maşina Electronică de Calcul Institutul Politehnic din Timişoara". Este numele purtat de primul calculator electronic creat într-o universitate din România şi al doilea în România după CIFA conceput la Institutul de Fizică Atomică Bucureşti. Un nume purtat apoi de Centrul de calcul al Institutului Politehnic din Timișoara, în fapt un centru de cercetare şi pionierat creator.

Primii ani din viaţa mea profesională sunt legaţi prin mii de fire de MECIPT. Acolo mi-am făcut ucenicia, acolo m-am format ca dascăl, acolo am primit primele lecţii de viaţă, începând să disting albul de negru, frumosul în muncă de banal.

Până la un moment dat viaţa mea profesională a fost rectilinie. Şi nu numai a mea, sistemul îţi stabilea traseul profesional. intrai la facultatea cât de cât aleasă de tine, dar mergeai unde erai repartizat, erai legat apoi de locul de muncă şi promovai după merite sau conjunctural. Într-un fel aceasta a fost şi soarta mea. Numai în două momente din viaţă decizia mi-a aparţinut. Un moment a fost când am ales să-mi încep cariera la MECIPT şi al doilea după peste 40 ani când am decis să ies din sectorul public.

La MECIPT nu am ajuns uşor ca un joc al sorţii şi fără luptă. Eram student eminent, şef de promoţie cu diplomă de merit, şi evident aveam prioritate după regulile acelor ani la repartizare directă în învăţământul superior. Dar, în anul 1961 ca student în anul IV la Facultatea de electrotehnică am fost abordat de Vili Lowenfeld, unul din cei doi creatori ai MECIPT un proiect despre care se vorbea deja, dar nu cu voce tare. Vili m-a adus la calculatorul aflat atunci încă înainte de naştere şi am început să lucrez cu Iosif Kaufmann, sub forma unui cerc studenţesc metodă la modă în vremea aceea. A fost momentul în care după impulsurile iniţiale ale lui Grigore C. Moisil am decis că vreau cu orice preţ să lucrez în domeniul calculatoarelor.

Calculatoarele electronice nu au viitor...

Înainte de repartizare prin mai 1962 am fost chemat de un eminent profesor Toma D., azi academician, care a fost şi conducător ştiinţific al lucrării mele de diplomă despre contactele electrice în regim de curenţi slabi, pentru o discuţie. Subiectul convorbirii era propunerea să devin asistent la catedra dânsului. Mi-am exprimat timid dar ferm intenţia de a lucra la MECIPT. Nu uit nici azi cum mi-a explicat că aceste calculatoare au un viitor limitat ştiinţific, sunt nişte dulapuri cu tuburi electronice şi că mă voi plafona rapid dacă mă ocup de aceste calculatoare. Distinsul profesor nu era electronist şi desigur ştiinţa cunoaşte multe cazuri în care savanţi de mare renume nu au fost profeţi nici măcar în domeniul lor. Să nu uităm că se spune că Thomas J. Watson, preşedinte al IBM a estimat prin anii 1940 că lumea nu va avea nevoie de mai mult de 5 calculatoare !!

Profesorul respectiv având o funcţie de decizie, era decan şi preşedinte cal comisiei de repartizare, s-a opus să merg la MECIPT. Eram primul care mi-am ales locul de muncă şi am insistat sfătuit în prealabil şi de Vili Loewenfeld. A intervenit un alt profesor din comisie şi în final am mers în două locuri, şi la MECIPT şi la catedra de Bazele Electrotehnicii. Al doilea loc a fost şi el o şansă deoarece am avut norocul unei colaborări cu unul din idolii facultăţii noastre, marele profesor Plauţius Andronescu, atunci la apusul carierei.

La MECIPT am început oficial activitatea la 28 august 1962 ca inginer cu un salariu pe care îmi amintesc că era 1050 lei. Mai luam ceva şi de la catedră pentru norma didactică, stăteam la căminul studenţesc într-o cameră cu încă 3 colegi asistenţi universitari şi ei şi ... nu ne plângeam.

Ziua de 28 august 2008 ca primă zi de lucru ca angajat mi-a rămas în minte şi o retrăiesc ca atunci. Iosif (Sepi) Kaufmann m-a chemat lângă dânsul şi timp de 7 sau 8 ore mi-a prezentat schema dispozitivului de memorie cu tambur magnetic cerându-mi părerea despre ea. În partea doua a zilei singura dominantă era o puternică migrenă. Credeam că este un semn rău. Nu a fost...

Primul secret profesional

Tot în zilele acelea Sepi K. mi-a dezvăluit marele secret al funcţionării unui calculator electronic. Era vorba de faptul că după execuţia unei instrucţiuni registrul de adresă este incrementat cu 1 sau se face salt la adresa indicată în instrucţiune şi astfel se execută un program. A adăugat misterios că profesorul Rogojan care construia şi dânsul un calculator concurent nu ştie acest lucru şi nu cumva să-i spun eu. Alexandru Rogojan mi-a fost profesor în anul IV şi aveam dubii serioase asupra faptului că nu ar cunoaşte acest mecanism elementar. Şi sunt convins că nu din acest motiv şi-a finalizat calculatorul CETA numai în 1972 când a fost prea târziu..

Atmosfera de la MECIPT era extraordinară. Nu te urmărea nimeni dacă stai 8 sau 6 ore şi în consecinţă veneam dimineaţa la orele 8, mergeam la masă la prânz o oră sau două şi ne prindea seara şi la orele 10 în laborator. Echipa s-a mărit rapid, la fel şi densitatea în sala în care aveam un birou. Densitatea mare şi mobilierul neadecvat ne făcea să-l rearanjăm, doar de ni se va părea că spaţiul se măreşte. Multe mese erau pe coridorul clădirii care era folosit şi el ca spaţiu MECIPT. Una din camere avea şi un strung la care lucra un personaj faimos Negruţ, cel mai inventiv mecanic pe care l-am întâlnit în viaţa mea. Construia orice şi repara orice. Prin 1965 pe baza unor simple descrieri a construit o mini-presă pentru inele de ferită care a funcţionat.

O propunere de colaborare

Începând cu 1963 am început să lucrăm cu tranzistoare. Îmi amintesc că într-o seara Negruţ vine la mine şi-mi spune că am putea face împreună ceva bani dacă am repara tranzistoare. Am încercat să-i explic că tehnologia este complicată şi nu se pot repara. Mi-a explicat că a luat un tranzistor, l-a pus în mandrina strungului şi i-a retezat capacul. A văzut că în interior era un praf alb, de care urma să mă ocup eu să-l procur şi el ar repara tranzistoarele. Nu ştiu dacă l-am lămurit că nu se poate sau a crezut că nu sunt în stare să procur ... praful alb.

Documentarea se făcea cu greu. Literatura în limba engleză nu era accesibilă. Exista însă un bogat material documentar în limba rusă, de fapt traduceri ale cărţilor şi articolelor apărute în SUA şi Europa de Vest. Ne-am abonat la Novyie Knighi (Cărţi noi), am învăţat ruseşte şi aşa s-a proiectat cea mai mare parte din MECIPT 1 şi 2. Este adevărat că Sepi K. i-a scris prin 1961 profesorului M. V. Wilkes, de la Universitatea din Cambridge, unul dintre pionierii mondiali ai calculatoarelor, inventatorul microprogramării, şi acesta i-a trimis câteva reprinturi după articole în care descria calculatorul EDSAC.

Cartea profesorului Wilkes tradusă în limba rusă

Desigur nu exista nici o preocupare în URSS, de unde veneau cărţile, pentru drepturile de autor. Peste ani, la Cambridge prin 1970 i-am arătat profesorului Wilkes cartea sa "Time-sharing Computer Systems" apărută la Moscova în limba rusă fără să ştie desigur. Mai târziu a acordat Editurii Tehnice drepturile pentru ediţia în limba română după ediţia engleză din 1972 având onoarea de a fi traducătorul cărţii apărută în România în 1974 sub numele de "Sisteme de calcul cu acces multiplu".

Despre MECIPT însă şi cu altă ocazie.