Publicaţia Market Watch a publicat în numărul său din iulie 2008 interviul redat mai jos, postat cu acordul redacţiei.
Poate fi citit pe site-ul original la http://www.marketwatch.ro/index.php?do=2&tl=0&ar=3843&re=2105&ca=422#top
“Istoria informaticii” trăită de Vasile Baltac
Ştiam deja în anii studenţiei, de la academicianul Moisil, de calculatorul realizat de Victor Toma la IFA . Grigore C. Moisil înfiinţase Centrul de Calcul al Universităţii Bucureşti care urma să fie dotat cu un calculator de la Victor Toma, dar până să se întâmple acest lucru studenţii bucureşteni veneau la Timişoara pentru practică. Similar au venit şi de la Cluj înainte să se construiască DACICC. De asemenea, tot la iniţiativa lui Moisil, primele experimente de traducere automată de texte din engleză în română s-au făcut pe MECIPT, un calculator cu 50 de operaţii pe secundă. Prima frază tradusă de acest calculator printr-un program scris de Erica Domokos-Nistor a devenit celebră şi a fost publicată în toate ziarele vremii! ”You explain the development of science and we help describe the examples”. Moisil a adus la Timişoara să vadă MECIPT-ul o serie de academicieni ruşi cu care era în permanentă comunicare pe linie ştiinţifică. Am un deosebit respect pentru memoria academicianului Moisil şi m-am luptat să obţin pentru el titlul de “Computer Pioneer”, în singurul an când a fost acordat în final de IEEE Computer Society “post mortem”, odată cu recunoaşterea mai multor realizări notabile din sfera calculatoarelor întâmplate dincolo de Cortina de Fier. În 1997 când s-a decernat această mare distincţie eram preşedintele Comitetului pentru Europa de Est al IEEE Computer Society. Contribuţia mea la dezvoltarea MECIPT Prin anul 3 am aflat că se construieşte un calculator şi la Timişoara. În anul IV, Löwenfeld care era şeful MECIPT-ului, m-a invitat să mă alătur echipei lor, din care am făcut parte în anul IV şi V de facultate. Colectivul MECIPT de altfel era foarte mic: William Löwenfeld - inginer, Iosif Kaufmann – matematician, Hartmann – tehnician, Negruţ – muncitor şi eu – încă student în 1961. În anul următor, terminând facultatea şi fiind foarte pătruns de MECIPT, am ales la repartiţie să lucrez tot acolo. Eram la MECIPT, când în 1965 am fost anunţat că am şansa să obţin o bursă “British Council” pentru studii în Anglia, la laboratorul lui Wilkes de la Cambridge, acesta fiind dotat la acea vreme cu cel mai puternic calculator din Europa. Fuseseră 3 burse pe ţară în acel an, mie pentru calculatoare, profesorului Grecu pentru fizică şi unui alt cadru didactic, Drăgănescu de la agronomie! Cu un an înainte fusese trimis bursier Paul Constantinescu de la Universitatea din Bucureşti. Când m-am întors la Timişoara în 1967 mi-am continuat activitatea la MECIPT unde am redactat şi tema de proiectare a MECIPT 3. Am păstrat documentul semnat de mine, Kaufmann şi Löwenfeld şi la care cele mai importante îmbunătăţiri erau inspirate de vizita mea în Anglia. După mine, MECIPT, datorită multiplelor perfecţionări, era deja peste CIFA lui Victor Toma. Toma a avut unele limitări tehnologice, de exemplu nu a acceptat circuitele imprimate decât abia prin anii ’70. La fel a fost şi profesorul Rogojan de la Timişoara care a creat abia în 1972 calculatorul CETA, deja depăşit la data lansării şi care se dorea a concura MECIPT. Rămâne însă indiscutabil meritul lui Victor Toma de a crea primul calculator românesc. Se pun bazele industriei de calculatoare după licenţă franceză Eram încă în Anglia când a apărut acolo o mare delegaţie din care făceau parte: rectorul Ioan Anton de la Politehnica din Timişoara, profesorul Penescu ş.a. M-am alăturat şi eu delegaţiei din Anglia şi am vizitat firmele Elliott, ICT (International Computer & Tabulations, precursorul ICL) ş.a.. În acea perioadă, Victor Toma era în Japonia, pentru că fuseseră trimise delegaţii în toată lumea ca să vedem cu cine să colaborăm ca să producem şi noi calculatoare de serie mare. Bătea “vânt de industrie” pentru fabricaţia de calculatoare din România. S-a constituit o comisie centrală, având ca sarcină dezvoltarea industriei naţionale de calculatoare, comisie condusă politic de Ilie Verdeţ şi care îl avea ca secretar permanent pe profesorul Mihai Dragănescu. Prin 65 americanii refuzaseră Franţei livrarea unui supercalculator, datorită poziţiei sale speciale în NATO. Aşa că Franţa a lansat Plan Calcul programul său propriu de industrie de calculatoare, De Gaulle, când a venit în România în 68, a mers pe deviza “Donnez au Roumains tout ce qu’ils veulent”. Aşa că am cumpărat de la francezi licenţa pentru calculatorul IRIS, pentru Fabrica de circuite integrate de la Băneasa şi Fabrica de Calculatoare Electronice (FCE). La înfiinţarea ITC în 1968, institutul a concentrat pe toţi care lucraseră în domeniul calculatoarelor până în acel moment, de la IFA în Bucureşti precum şi de la MECIPT şi DACICC la sucursalele ITC din Timişoara şi Cluj. Eu am fost numit atunci şeful filialei ITC din Timişoara, Löwenfeld a fost numit şeful Centrului de calcul şi Kaufmann a rămas în învăţământ. Cumpărarea licenţei franceze de calculatoare a stârnit foarte multe controverse. La ITC a culminat cu demisia lui Victor Toma din funcţia de director ştiinţific, care dorea fabricarea în serie a CIFA. Trebuie să spunem că şi CIFA lui Toma şi MECIPT erau calculatoare de generaţia I, nereproductibile în serie. Perioada ITC, construcţia FELIX C-256 Eu am fost adus astfel la ITC Bucureşti în locul lui Victor Toma în 1969. Într-o zi prin 1970, ministrul adjunct de pe vremea aceea, Cornel Mihulecea (ministru plin era Ioan Avram), m-a luat să particip la o şedinţă pe subiectul licenţei, condusă de Ceauşescu. [sus] | Şedinţa a durat peste 7 ore şi mi s-a dat şi mie eu cuvântul la un moment dat, prilej cu care am spus ce s-a făcut şi în ce fază suntem cu implementarea tehnologiei preluate din Franţa. După mine însă s-a ridicat Paul Constantinescu, profesor la Universitate şi discipol în informatică al lui Moisil, care a criticat achiziţionarea licenţei franceze. În acel moment Ceauşescu l-a întrerupt, spunându-i că nu are rost să se pună în discuţie licenţa franceză, odată ce aceasta fusese cumpărată cu aprobarea Conducerii Partidului (adică de fapt a lui Ceauşescu). S-a făcut linişte! Iar Ceauşescu a spus mai departe: “Aţi văzut ce a spus tovarăşul de la Industrie (adică eu, nu îmi reţinuse numele), asta s-a făcut până acum, asta mai rămâne de făcut, aşa că mergeţi şi apucaţi-vă de treabă!“ Primul calculator IRIS50 a fost instalat la FEA la parter şi am primit sarcina să i-l prezint lui Ilie Verdeţ. I-am spus în timpul vizitei că licenţa nu acoperă discul şi memoria internă, care era sub embargou. Atunci m-am angajat faţă de Verdeţ sa facem aceste memorii. De fapt, luat pe nepregătite de o întrebare a lui Verdeţ, am avut curaj să-i spun că există un nucleu la Timişoara care se ocupă de memorii cu ferite. La câteva secunde după această discuţie, Ioan Avram (era în grupul care vizita ITC-ul, eu nici nu-l cunoşteam) mi-a cerut să vin urgent la el cu o notă. Astfel că i-am înaintat a doua zi un referat care a însemnat naşterea Fabricii de Memorii din Timişoara. Astfel s-a început cu fabricaţia de calculatoare Felix C-256 după licenţa IRIS-50. Apoi unul mai mic, C-32 conceput la ITC, ambele în serii de câteva zeci pe an. Cu ele s-au dotat centrele de calcul teritoriale, ale ministerelor, ale centralelor. Important este că prin cercetare proprie am putut să construim calculatoarele C-32 şi apoi C-512. Primele minicalculatoare de concepţie originală În ceea ce priveşte minicalculatorul românesc, apăruseră prin 1972-1973 două curente de opinie, unul promovat de Dan Tonceanu, care era pentru un calculator cu o listă de instrucţiuni total originală însă necompatibil cu nimic în lume şi un al doilea grup, în care eram eu lider, care milita pentru compatibilitatea sistemului software cu unul de mare răspândire, PDP sau Nova. Mihai Roşu a venit cu ideea de a realiza un minicalculator compatibil PDP 11 pe finanţarea pe care o avea pentru un proiect de cuplor de disc. Aşa a fost realizat în 1977 primul minicalculator românesc, botezat Independent-100 datorita aniversării independenţei României. Mai târziu, laboratorul condus de Adrian Stoica a realizat calculatorul Independent I-102 evoluat ca arhitectură şi performanţe faţă de I-100. Intre timp, Tonceanu s-a mutat în Fabrica de calculatoare şi a realizat minicalculatorul Coral. Acesta era tehnologic mai avansat decât Independent pentru că dispunea de o sursă mai bună de circuite integrate, care se importau. Totuşi, exportul cel mai mare a fost realizat cu Independent pentru că avea mai puţine componente “critice”, I-100 şi I-102 exportându-se în RDG, Cehoslovacia, China, Orientul Apropiat (Irak, Siria, Egipt). Ăsta a fost episodul minicalculatoarelor, marcat de concurenţă şi dispute. Rolul disputelor apreciam atunci şi o spun şi azi a fost pozitiv. Sfârşitul unei lumi, naşterea industriei de software de azi Mai târziu s-a migrat către calculatoare personale. Primul PC a fost realizat de FCE împreuna cu Institutul Politehnic, profesorul Adrian Petrescu, cred că M18, apoi M118. În lume PC-ul a apărut târziu, în 1982. L-a noi, acest PC nu a putut fi “asimilat” pentru că nu dispuneam de circuitele integrate necesare. Era perioada în care Ceauşescu nu mai privea cu ochi buni electronica, pentru că cerea valută, plus că nici ideologic noţiunea de „computer personal” nu corespundeau cu ideologia partidului. Din acest motiv s-a schimbat denumirea din PC în microcalculator, sau “automat programabil de instruire” cum s-a numit PC-ul făcut la Electronica. În 1979 l-am înlocuit la conducerea ITC pe regretatul Dinu Buznea care se pensionase la acea dată. Tehnic şi organizatoric am condus sectorul de software şi calculatoare din institut în ultimii ani de directorat Buznea, care deţinuse şi funcţia de vicepreşedinte în CNST. În 1981 am fost numit secretar de stat în minister şi din 1985 director general CIETC. După mine a venit director la ITC Victor Megheşan care a stat până la revoluţie. În 1990 erau aproape 70.000 de angajaţi în industria de calculatoare. Cam toţi care sunt azi şefii din această industrie au lucrat într-una din fabricile sau institutele de pe platforma Pipera: ITC, FEA, FEPER, IIRUC sau ICI: Dan Roman a fost la ITC, Nicu Badea a fost şi la ICI şi la ITC, Siviu Hotăran a fost la ITC, Varujan Pambuccian la fel la ITC. Gabriel Marin la Rom Control Data. şi mulţi alţii ITC-ul după 1989 nu a mai putut şi nici nu a mai fost ce era. De altfel calculatoarele au fost prima industrie care s-a privatizat. Industria aşa cum era ea în 1989 a dispărut. Dar nici în America nu se mai fac calculatoare. Acum giganţii sunt în software şi în aplicaţii. Cititi şi alte evocari din Istoria TIC la http://evocari. vasilebaltac.ro. Prof. Univ. Vasile Baltac, un "senior" al informaticii din România: „Pentru mine totul a început prin anii ’50 datorită lui Grigore Moisil“. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu