1978: Alegeri ... pluraliste!

Se apropie alegerile locale din vară şi cele parlamentare din toamnă. Moment de evocare a unor prime alegeri "pluraliste"!

Eram dacă nu mă înşel în anul 1978. Ca director ştiinţific al ITC am primit sarcina să fiu preşedinte al unei secţii de votare pentru alegerile în Marea Adunare Naţională şi la alte nivele (municipiu, sector). Secţia de votare era într-o şcoală pe strada Doamna Ghica. Circumscripţia acoperea şi blocuri noi şi case pe străzile din cartier cu o populaţie destul de pestriţă.
Am fost instruiţi serios, comisia era numeroasă, secţia a fost păzită de parcă ar fi fost posibil să fie atacată de cine ştie cine. Era prezent chiar şi un ofiţer de miliţie din Timişoara venit în Bucureşti la o specializare şi care ne-a încântat sâmbătă seara cu poveşti adevărate din lumea lor puţin mediatizată pe atunci.
A fost primul an cred în care pe buletinele de vot erau doi candidaţi. Ceauşescu dorea probabil să dea impresia unei urme de democraţie, mai ales că deschiderea din anii 1968-1974 se estompase de mult. Puţini înţelegeau rostul mai multor candidaturi, cei care urma să fie aleşi fiind desigur stabiliţi. Dar, trebuia să explici fiecăruia că pe buletin să "taie" unul dintre nume.

Maică, spune-mi cum să votez!
La un moment dat în timpul votării vine la mine o alegătoare mai în vârstă cu o fustă largă înflorată şi mă întreabă cum să voteze. I-am explicat că din acel an sunt doi candidaţi şi trebuie să "taie" pe unul. A intrat cam nedumerită în cabină şi a ieşit după multe minute arătându-mi buletinul. Fusese "tăiat" la propriu cu un briceag în dreptul unuia dintre candidaţi! M-am tot gândit după aceia ce ar fi înţeles dacă erau prezenţi şi candidaţii ....

Era o perioadă grea, începuseră lipsurile de alimente şi alte manifestări de reducere a nivelului de trai. Ne aşteptam ca pe buletine să apară tot felul de .. înscrisuri. Interesant este că aveam indicaţii să le adunăm separat. Probabil că se făceau ceva studii de sociologie.

Sunt orb!!
In comisie era şi azi un cunoscut realizator de televiziune , pe atunci cercetător la institut Radu G. El aduna buletinele cu inscripţii şi ne mai citea din ele. La un moment dat zice: "Sunt mut! Niciodată nu voi repeta ce scrie aici!" ca după mai multe buletine citite să exclame: "Sunt şi mut şi orb! Nici nu am văzut ce citesc acum"!

La sfârşitul zilei ne-am mobilizat să numărăm voturile în termen record. Fiind toţi în comisie de la Institutul de tehnică de calcul am aplicat metode rapide de clasare şi numărare.

Sunteţi ultimii!
De la comisia sectorului sunau telefoanele din 5 în 5 minute! Ni se spunea că suntem ultimii şi ceilalţi au terminat numărarea voturilor deja. Când în final am ajuns şi noi şi am aruncat "la propriu" baloturile cu buletine într-o cameră, mi-am dat seama că eram cu adevărat ultimii. Pierdusem timpul numărând voturile fiecărui candidat. O muncă inutilă pe care mai pragmatici ceilalţi o evitaseră...

MECIPT - primii ani

MECIPT este un nume propriu creat ca un acronim de la "Maşina Electronică de Calcul Institutul Politehnic din Timişoara". Este numele purtat de primul calculator electronic creat într-o universitate din România şi al doilea în România după CIFA conceput la Institutul de Fizică Atomică Bucureşti. Un nume purtat apoi de Centrul de calcul al Institutului Politehnic din Timișoara, în fapt un centru de cercetare şi pionierat creator.

Primii ani din viaţa mea profesională sunt legaţi prin mii de fire de MECIPT. Acolo mi-am făcut ucenicia, acolo m-am format ca dascăl, acolo am primit primele lecţii de viaţă, începând să disting albul de negru, frumosul în muncă de banal.

Până la un moment dat viaţa mea profesională a fost rectilinie. Şi nu numai a mea, sistemul îţi stabilea traseul profesional. intrai la facultatea cât de cât aleasă de tine, dar mergeai unde erai repartizat, erai legat apoi de locul de muncă şi promovai după merite sau conjunctural. Într-un fel aceasta a fost şi soarta mea. Numai în două momente din viaţă decizia mi-a aparţinut. Un moment a fost când am ales să-mi încep cariera la MECIPT şi al doilea după peste 40 ani când am decis să ies din sectorul public.

La MECIPT nu am ajuns uşor ca un joc al sorţii şi fără luptă. Eram student eminent, şef de promoţie cu diplomă de merit, şi evident aveam prioritate după regulile acelor ani la repartizare directă în învăţământul superior. Dar, în anul 1961 ca student în anul IV la Facultatea de electrotehnică am fost abordat de Vili Lowenfeld, unul din cei doi creatori ai MECIPT un proiect despre care se vorbea deja, dar nu cu voce tare. Vili m-a adus la calculatorul aflat atunci încă înainte de naştere şi am început să lucrez cu Iosif Kaufmann, sub forma unui cerc studenţesc metodă la modă în vremea aceea. A fost momentul în care după impulsurile iniţiale ale lui Grigore C. Moisil am decis că vreau cu orice preţ să lucrez în domeniul calculatoarelor.

Calculatoarele electronice nu au viitor...

Înainte de repartizare prin mai 1962 am fost chemat de un eminent profesor Toma D., azi academician, care a fost şi conducător ştiinţific al lucrării mele de diplomă despre contactele electrice în regim de curenţi slabi, pentru o discuţie. Subiectul convorbirii era propunerea să devin asistent la catedra dânsului. Mi-am exprimat timid dar ferm intenţia de a lucra la MECIPT. Nu uit nici azi cum mi-a explicat că aceste calculatoare au un viitor limitat ştiinţific, sunt nişte dulapuri cu tuburi electronice şi că mă voi plafona rapid dacă mă ocup de aceste calculatoare. Distinsul profesor nu era electronist şi desigur ştiinţa cunoaşte multe cazuri în care savanţi de mare renume nu au fost profeţi nici măcar în domeniul lor. Să nu uităm că se spune că Thomas J. Watson, preşedinte al IBM a estimat prin anii 1940 că lumea nu va avea nevoie de mai mult de 5 calculatoare !!

Profesorul respectiv având o funcţie de decizie, era decan şi preşedinte cal comisiei de repartizare, s-a opus să merg la MECIPT. Eram primul care mi-am ales locul de muncă şi am insistat sfătuit în prealabil şi de Vili Loewenfeld. A intervenit un alt profesor din comisie şi în final am mers în două locuri, şi la MECIPT şi la catedra de Bazele Electrotehnicii. Al doilea loc a fost şi el o şansă deoarece am avut norocul unei colaborări cu unul din idolii facultăţii noastre, marele profesor Plauţius Andronescu, atunci la apusul carierei.

La MECIPT am început oficial activitatea la 28 august 1962 ca inginer cu un salariu pe care îmi amintesc că era 1050 lei. Mai luam ceva şi de la catedră pentru norma didactică, stăteam la căminul studenţesc într-o cameră cu încă 3 colegi asistenţi universitari şi ei şi ... nu ne plângeam.

Ziua de 28 august 2008 ca primă zi de lucru ca angajat mi-a rămas în minte şi o retrăiesc ca atunci. Iosif (Sepi) Kaufmann m-a chemat lângă dânsul şi timp de 7 sau 8 ore mi-a prezentat schema dispozitivului de memorie cu tambur magnetic cerându-mi părerea despre ea. În partea doua a zilei singura dominantă era o puternică migrenă. Credeam că este un semn rău. Nu a fost...

Primul secret profesional

Tot în zilele acelea Sepi K. mi-a dezvăluit marele secret al funcţionării unui calculator electronic. Era vorba de faptul că după execuţia unei instrucţiuni registrul de adresă este incrementat cu 1 sau se face salt la adresa indicată în instrucţiune şi astfel se execută un program. A adăugat misterios că profesorul Rogojan care construia şi dânsul un calculator concurent nu ştie acest lucru şi nu cumva să-i spun eu. Alexandru Rogojan mi-a fost profesor în anul IV şi aveam dubii serioase asupra faptului că nu ar cunoaşte acest mecanism elementar. Şi sunt convins că nu din acest motiv şi-a finalizat calculatorul CETA numai în 1972 când a fost prea târziu..

Atmosfera de la MECIPT era extraordinară. Nu te urmărea nimeni dacă stai 8 sau 6 ore şi în consecinţă veneam dimineaţa la orele 8, mergeam la masă la prânz o oră sau două şi ne prindea seara şi la orele 10 în laborator. Echipa s-a mărit rapid, la fel şi densitatea în sala în care aveam un birou. Densitatea mare şi mobilierul neadecvat ne făcea să-l rearanjăm, doar de ni se va părea că spaţiul se măreşte. Multe mese erau pe coridorul clădirii care era folosit şi el ca spaţiu MECIPT. Una din camere avea şi un strung la care lucra un personaj faimos Negruţ, cel mai inventiv mecanic pe care l-am întâlnit în viaţa mea. Construia orice şi repara orice. Prin 1965 pe baza unor simple descrieri a construit o mini-presă pentru inele de ferită care a funcţionat.

O propunere de colaborare

Începând cu 1963 am început să lucrăm cu tranzistoare. Îmi amintesc că într-o seara Negruţ vine la mine şi-mi spune că am putea face împreună ceva bani dacă am repara tranzistoare. Am încercat să-i explic că tehnologia este complicată şi nu se pot repara. Mi-a explicat că a luat un tranzistor, l-a pus în mandrina strungului şi i-a retezat capacul. A văzut că în interior era un praf alb, de care urma să mă ocup eu să-l procur şi el ar repara tranzistoarele. Nu ştiu dacă l-am lămurit că nu se poate sau a crezut că nu sunt în stare să procur ... praful alb.

Documentarea se făcea cu greu. Literatura în limba engleză nu era accesibilă. Exista însă un bogat material documentar în limba rusă, de fapt traduceri ale cărţilor şi articolelor apărute în SUA şi Europa de Vest. Ne-am abonat la Novyie Knighi (Cărţi noi), am învăţat ruseşte şi aşa s-a proiectat cea mai mare parte din MECIPT 1 şi 2. Este adevărat că Sepi K. i-a scris prin 1961 profesorului M. V. Wilkes, de la Universitatea din Cambridge, unul dintre pionierii mondiali ai calculatoarelor, inventatorul microprogramării, şi acesta i-a trimis câteva reprinturi după articole în care descria calculatorul EDSAC.

Cartea profesorului Wilkes tradusă în limba rusă

Desigur nu exista nici o preocupare în URSS, de unde veneau cărţile, pentru drepturile de autor. Peste ani, la Cambridge prin 1970 i-am arătat profesorului Wilkes cartea sa "Time-sharing Computer Systems" apărută la Moscova în limba rusă fără să ştie desigur. Mai târziu a acordat Editurii Tehnice drepturile pentru ediţia în limba română după ediţia engleză din 1972 având onoarea de a fi traducătorul cărţii apărută în România în 1974 sub numele de "Sisteme de calcul cu acces multiplu".

Despre MECIPT însă şi cu altă ocazie.

Grigore C. Moisil (partea II)

L-am reîntâlnit peste câțiva ani pe profesorul Moisil mai întâi la MECIPT, apoi în cadrul implicării mele în viața profesională și științifică a acelor ani.

Am descoperit un nou Moisil, nu numai cel care promova calculatoarele și cibernetica și îi indemna pe tineri să li se dedice. L-am descoperit pe mentorul unor cercetări avansate pe care le iniția și sprijinea cu toate puterile. La Timișoara la MECIPT a venit destul de des. Întâi să vadă calculatorul, apoi să o introducă pe Erika Domokos care dezvolta un program de traducere automată din engleză în Română, apoi cu un celebru profesor de cibernetică de la Moscova.

Jucărie pentru academicieni

La un din primele vizite la proaspătul pus în funcțiune MECIPT, academicianul Moisil observă cu umor că lipsește o ”jucărie” pentru academicieni. La vizibila noastră mirare, ne-a explicat că academicienii sunt oameni care au făcut multe lucruri bune în viața lor, dar ajung în academie la o vârstă înaintată când nu mai pricep întotdeauna ce le explici. Calculatorul MECIPT era impresionant, avea 2000 tuburi electronice vizibile pe panoul frontal (vezi fotografia), dar părea mort, deoarece nu se mișca nimic. ”Puneți niște becuri care să se aprindă și să se stingă, o jucărie pentru academicieni!” a adăugat dânsul cu umor. În următoarele zile lămpi cu descărcare în gaze au fost montate pe registrul sumator aflat din fericire bine plasat frontal și calculatorul ”a prins viață”. Evoluția calculatoarelor a făcut ca dimensiunea lor să fie din ce în ce mai mică, dar întotdeauna un led care pâlpâie ”jucăria pentru academicieni” modernă ne arată că se întâmplă ceva și calculatorul nu s-a oprit. Eu aș numi acest led, ”lampa lui Moisil”.

L-a reîntâlnit apoi relativ frecvent pe Grigore C. Moisil la conferințe și sesiuni de comunicări, la centrul de calcul al Universității București unde ne invita să schimbăm opinii cu colegii de acolo, la nou înființata Comisie Guvernamentală pentru dotarea cu echipamente de calcul. Mai mult chiar de câteva ori împreună cu Vili Lowenfeld l-am vizitat acasă undeva pe strada Armenească.

Era omniprezent și peste tot cu o putere de convingere extraordinară, însoțită de umor, pleda pentru calculatoarele electronice.

Are cuvântul tânărul …

Popularitatea extraordinară a profesorului Moisil a condus și la un număr mare de povestiri de natură anecdotică despre dânsul. Una dintre ele era că adormea imediat la ședințele numeroase la care era invitat și nu-l interesau toate. Era citat că ar fi spus: ”Nu se poate să nu crezi în vise. Am visat odată că eram la o ședință la academie și când m-am trezit … chiar acolo eram!”. Eram curios să văd dacă este un mit sau era adevărat că adormea la diverse întruniri.

Prin 1964 aflând că împreună cu colegul Dan Farcaș de la MECIPT ne ocupăm de o știință nouă – bionica – ne-a invitat să prezentăm rezultatele noastre conferențiind în fața unui auditoriu numeros în amfiteatrul Spiru Haret al Universității București. A început cu ”Are cuvântul tânărul inginer Vasile Baltac de la Timișoara, care ne va vorbi despre … ”. apoi s-a așezat în rândul întâi al sălii cu fața spre mine și … a adormit aproape instantaneu. Am fost complet distrus la gândul că nu am reușit să-i captez atenția, dar am continuat. Exact când am terminat însă s-a ridicat, mi-a mulțumit și a dat cuvântul ”tânărului matematician Dan Farcaș” și … adormit din nou. M-am mai liniștit puțin, apreciind că probabil este foarte obosit.

Spre surprinderea mea, la sfârșit a rezumat foarte clar ce am zis fiecare dintre noi. Pentru mine din acel moment a fost clar că profesorul Moisil nu dormea la întâlniri, aparentul somn era numai o formă de concentrare pentru a recepționa mai bine informația transmisă de vorbitori.

Dispariția dansului in anul 1973 a lăsat un gol care nu a fost niciodată umplut de o altă personalitate de anvergura dânsului.

Computer Pioneer

Ca membru IEEE Computer Society am aflat că prestigioasa societate va face pentru prima dată o excepție și va acorda unor personalități din estul Europei medalia de onoare Computer Pioneer post-mortem. L-am propus în numele Asociației pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor pe Grigore C. Moisil și medalia a fost înmânată de directorul executiv al IEEE Computer Society doamnei Viorica Moisil într-o emoționantă ceremonie organizată de noi la Palatul Elisabeta în mai 1996. Titlul de Computer Pioneer onorează memoria profesorului Moisil, dar și România. Printre cei cărora le-a fost decernat se numără personalități ca Aiken, Bell, Cray,. Dijkstra, Moore, Lebedev. Contribuția mea la acordarea acestei importante distincții mondiale am considerat întotdeauna ca fiind un tribut plătit marelui om de știință și cultură român.

În anul 2006 Grigore C. Moisil ar fi împlinit 100 ani. Centenarul a trecut aproape neobservat. Câteva sesiuni comemorative fără rezonanță în mass-media și cam atât. O stradă nu foarte arătoasă din București și câteva licee de informatică îi poartă numele. Puțin pentru o personalitate care a făcut atât de mult pentru România.

În opoziție cu această ignorare a valorilor trecutului la noi îmi amintesc de sărbătorirea centenarului John von Neumann la Budapesta unde am fost invitat la o ședință solemnă a Academiei Ungare cu principal invitat președintele țării.