Era prin 1963. O tânără studentă cu sclipirea tinereții în trup și inteligență în privire mi-a pus o înt
rebare la un seminar, întrebare care m-a făcut să o remarc. Au urmat ani frumoși, în 1966 ne-am unit destinele, în 1968 și 1975 mi-a dăruit doi fii minunați.
A renunțat la cariera universitară la Timișoara pentru a mă urma la București. 10 ani de zile cu modestie a stat pe platforma de fabricație a calculatoarelor FELIX ca simplu inginer. A condus apoi echipa care a realizat calculatorul FELIX 5000, inovație tehnologică a anilor 1980 pe nedrept uitată ca multe altele ale acelor timpuri. Un timp scurt a ocupat o funcție de conducere în FCE, suficient ca după 1989 să aibă experiența și priceperea să poată crea și conduce 2 firme private de succes. Erau pentru ea, a doua casă. Nu avea angajați, avea membrii de familie. Le știa tuturora și bucuriile și necazurile.
A crescut exemplar copiii, s-a bucurat să-i vadă la casele lor cu nepoți care îi luminau fața ori de câte ori când îi vedea. Nu putea concepe ca după atâta efort la serviciu să vadă casa altfel decât strălucind de ordine și curățenie, grădina plină de flori și pe mine la masă seara sau la sfârșit de săptămână cu bucate alese gătite personal. O mamă și o soție fără pereche.
Pentru ca în seara de 10 iulie 2009 câteva clipe tragice să ne despartă pentru totdeauna. În jurul meu a apărut un imens gol și întreaga mea ființă se revoltă pentru o soartă nedreaptă și pe care nu o înțeleg.
Am primit sute de cuvinte de compasiune și îmbărbătare. Le mulțumesc tuturor. Cuvintele frumoase nu vindecă rănile, dar te ajută să treci prin teribilele încercări ale vieții.
