Nu pot începe altfel succesiunea evocărilor decât amintindu-mi cum l-am cunoscut pe Grigore C. Moisil. Şi despre puternica înrâurire pe care a avut-o asupra mea în anii decisivi pentru alegerea unei profesii.În anul 1954 am intrat elev la Liceul I. L. Caragiale din Ploieşti. Şcoala elementară o absolvisem cu brio, dar nu-mi da mari şanse fiind o şcoală modestă şi fără pretenţii în oraş.
Liceul Caragiale era însă elita elitelor şi devenise de mulţi ani printre cele mai bune din ţară. Concursurile organizate de Gazeta matematică au consacrat liceul ca fiind campion naţional la matematici în concurenţă cu liceul din Giurgiu la vremea aceea o forţă în domeniu.
A fi bun la matematici însemna foarte mult în liceul Caragiale din Ploiești din acei ani. Profesorii Canciu și Negrea m-au ajutat să-mi valorific talentul pentru matematici. Rezolvam practic toate problemele publicate de Gazeta Matematica şi apariţia număr de număr a numelui meu însoţit de lunga listă de probleme rezolvate au trezit în mine un spirit de competiţie care nu m-a părăsit toată viaţa. M-am clasat în clasele a 9-a și a 10-a de liceu şi pe primul loc pe țară la Olimpiadele de matematici, reuşind performanţa şi în anii I şi II de facultate la concursurile naţionale studenţeşti de matematici.
Grigore C. Moisil era atunci preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice şi Fizice şi cred că şi editor principal al Gazetei Matematice. Dânsul ne dădea premiile şi semnătura pe cărţile primite cu aceste ocazii avea pentru mine şi alţii ca mine parcă valoarea unei decoraţii.
Cu vocea sa inconfundabilă ne vorbea despre cibernetică şi calculatoare şi sigur atunci am decis că viitorul meu trebuie să fie legat de ele. Să nu uităm că astfel de cuvântări în anii 1955-1957 nu erau lipsite de riscuri politice. Cibernetica era atunci considerată încă în Micul Dicţionar Filozofic -desigur tradus din limba rusă- ca o "ştiinţă burgheză reacţionară care urmăreşte aservirea clasei muncitoare de către maşini" (citez din memorie). Şi totuşi Moisil ne îndemna să o studiem şi să ne îndreptăm spre ea.
Grigore C. Moisil avea ceea ce azi se numeşte carismă. Impresia puternică asupra mea a produs-o prin audierea dânsului la conferinţe şi prezenţa ca lider al domeniului la festivităţile de premiere ale Societăţii de matematici. Nu aveam televiziune încă. TVR a apărut prin 1957 şi de atunci apariţiile televizate ale profesorului Moisil au devenit cel mai îndrăgit mod de popularizare a ceea ce numim acum tehnologia informaţiei.
Carisma lui Moisil se manifesta şi prin punctarea cuvântărilor publice cu numeroase vorbe de duh sau remarci pe placul publicului. Îmi amintesc că la o masă festivă la închiderea unei olimpiade naţionale în 1957 a început vorbind despre "prostul obicei de a strica pofta de mâncare a mesenilor cu cuvântări lungi şi plicticoase". Nu am uitat niciodată remarca sa şi de câte ori nu am constatat pe pielea mea cât de multă dreptate avea profesorul Moisil. Eram prin 1980 în China când amfitrionul a ţinut un toast de ... 65 minute, timp în care pe masă ne aşteptau bunătăţi alese ale bucătăriei chineze....
Primele întâlniri cu Grigore C. Moisil mi-au marcat destinul. M-au convins să aleg o facultate care să-mi permită să lucrez în domeniul calculatoarelor.
L-am reîntâlnit mai târziu după 1961 la MECIPT la Timişoara.
Liceul Caragiale era însă elita elitelor şi devenise de mulţi ani printre cele mai bune din ţară. Concursurile organizate de Gazeta matematică au consacrat liceul ca fiind campion naţional la matematici în concurenţă cu liceul din Giurgiu la vremea aceea o forţă în domeniu.
A fi bun la matematici însemna foarte mult în liceul Caragiale din Ploiești din acei ani. Profesorii Canciu și Negrea m-au ajutat să-mi valorific talentul pentru matematici. Rezolvam practic toate problemele publicate de Gazeta Matematica şi apariţia număr de număr a numelui meu însoţit de lunga listă de probleme rezolvate au trezit în mine un spirit de competiţie care nu m-a părăsit toată viaţa. M-am clasat în clasele a 9-a și a 10-a de liceu şi pe primul loc pe țară la Olimpiadele de matematici, reuşind performanţa şi în anii I şi II de facultate la concursurile naţionale studenţeşti de matematici.
Grigore C. Moisil era atunci preşedintele Societăţii de Ştiinţe Matematice şi Fizice şi cred că şi editor principal al Gazetei Matematice. Dânsul ne dădea premiile şi semnătura pe cărţile primite cu aceste ocazii avea pentru mine şi alţii ca mine parcă valoarea unei decoraţii.
Cu vocea sa inconfundabilă ne vorbea despre cibernetică şi calculatoare şi sigur atunci am decis că viitorul meu trebuie să fie legat de ele. Să nu uităm că astfel de cuvântări în anii 1955-1957 nu erau lipsite de riscuri politice. Cibernetica era atunci considerată încă în Micul Dicţionar Filozofic -desigur tradus din limba rusă- ca o "ştiinţă burgheză reacţionară care urmăreşte aservirea clasei muncitoare de către maşini" (citez din memorie). Şi totuşi Moisil ne îndemna să o studiem şi să ne îndreptăm spre ea.
Grigore C. Moisil avea ceea ce azi se numeşte carismă. Impresia puternică asupra mea a produs-o prin audierea dânsului la conferinţe şi prezenţa ca lider al domeniului la festivităţile de premiere ale Societăţii de matematici. Nu aveam televiziune încă. TVR a apărut prin 1957 şi de atunci apariţiile televizate ale profesorului Moisil au devenit cel mai îndrăgit mod de popularizare a ceea ce numim acum tehnologia informaţiei.
Carisma lui Moisil se manifesta şi prin punctarea cuvântărilor publice cu numeroase vorbe de duh sau remarci pe placul publicului. Îmi amintesc că la o masă festivă la închiderea unei olimpiade naţionale în 1957 a început vorbind despre "prostul obicei de a strica pofta de mâncare a mesenilor cu cuvântări lungi şi plicticoase". Nu am uitat niciodată remarca sa şi de câte ori nu am constatat pe pielea mea cât de multă dreptate avea profesorul Moisil. Eram prin 1980 în China când amfitrionul a ţinut un toast de ... 65 minute, timp în care pe masă ne aşteptau bunătăţi alese ale bucătăriei chineze....
Primele întâlniri cu Grigore C. Moisil mi-au marcat destinul. M-au convins să aleg o facultate care să-mi permită să lucrez în domeniul calculatoarelor.
L-am reîntâlnit mai târziu după 1961 la MECIPT la Timişoara.
